vineri, 7 octombrie 2011

RAEI – INSTRUMENT CEAC

Partea I – Informaţii generale
Informaţiile din această primă parte, chiar dacă nu se referă direct la calitatea serviciilor educaţionale, sunt relevante pentru beneficiarii direcţi şi indirecţi şi le pot orienta opţiunile pentru o unitate şcolară sau alta, pentru un profil de pregătire sau pentru o anumită specializare.

Date de identificare – denumirea unităţii de învăţământ, tipul acesteia (de stat sau particulară), adresa completă, datele de contact (telefon, fax, e-mail), precizarea nivelurilor de în
văţământ/specializărilor/calificărilor profesionale autorizate să funcţioneze provizoriu/acreditate şi baza legală de funcţionare pentru fiecare dintre acestea;
Informaţii privind efectivele de elevi la începutul anului şcolar – informaţiile sunt structurate pe niveluri de învăţământ (preşcolar, primar, secundar, liceal, postliceal), număr de clase pe fiecare nivel şi sub-nivel, număr de elevi, formă de învăţământ, limbă de predare, filieră, profil/domeniu, specializare/calificare profesională.
Partea I – Informaţii generale

Despre „Partea I – Informaţii generale”, trebuie precizate următoarele:
Informaţii privind resursele umane – personal de conducere, personal didactic, personal didactic auxiliar, personal nedidactic; se au în vedere numărul, calificarea, vechimea la catedră, numărul total de norme didactice întregi/posturi, numărul de cadre didactice cu norma de bază în unitatea de învăţământ şi a celor titulari ca procent din numărul total de persoane/norme întregi, distribuţia pe grade didactice a personalului didactic angajat;
Informaţii privind spaţiile şcolare – tipul de spaţiu (săli de clasă şi, după caz, cabinete, laboratoare, ateliere, sală şi/sau teren de educaţie fizică şi sport, spaţii de joacă), numărul şi suprafaţa acestora; Informaţii privind spaţiile auxiliare – tipul de spaţiu (bibliotecă şcolară/centru de informare şi documentare şi, după caz, sală pentru servit masa, dormitor, bucătărie, spălătorie, spaţii sanitare, spaţii de depozitare materiale didactice), numărul şi suprafaţa acestora Informaţii privind spaţiile administrative – tipul de spaţiu (secretariat, spaţiu destinat echipei manageriale şi, după caz, contabilitate, casierie, birou administraţie), numărul şi suprafaţa acestora; Curriculum utilizat de unitatea de învăţământ – se va menţiona pentru fiecare nivel, filieră, profil/domeniu, specializare/calificare profesională în parte.
Partea a II-a - Descrierea activităţilor de îmbunătăţire a calităţii realizate

În această parte se enumeră activităţile specifice de îmbunătăţire a calităţii realizate în anul şcolar trecut.
Se vor evidenţia rezultatele şi efectele acestor activităţi în privinţa creşterii calităţii educaţiei oferite de către unitatea şcolară – în special asupra indicatorilor de calitate din standardele naţionale.
Începând cu cel de-al doilea raport anual, se vor face referiri explicite la planurile şi activităţile de îmbunătăţire a calităţii propuse în raportul/rapoartele anterioare şi realizate în cursul anului şcolar precedent.
Partea a III-a - Nivelul de realizare a indicatorilor de performanţă, conform standardelor de acreditare şi de evaluare periodică şi conform standardelor de referinţă

Standardul reprezintă descrierea cerinţelor formulate în termen de reguli sau rezultate, care definesc nivelul minim obligatoriu de realizare a unei activităţi în educaţie.
Standardul de referinţă reprezintă descrierea cerinţelor care definesc un nivel optimal de realizare a unei activităţi de către o organizaţie furnizoare de educaţie, pe baza bunelor practici existente la nivel naţional, european sau mondial.
Indicatorul de performanţă reprezintă un instrument de măsurare a gradului de realizare a unei activităţi desfăşurate de o organizaţie furnizoare de educaţie prin raportare la standarde, respectiv la standarde de referinţă.
Fişa de autoevaluare are în vedere cele trei domenii din standardele naţionale – capacitatea instituţională, eficacitate educaţională, managementul calităţii.
Partea a IV-a – Planul de îmbunătăţire a calităţii educaţiei oferite pentru anul şcolar următor

În această ultimă parte a raportului se vor enumera activităţile specifice de îmbunătăţire a calităţii care sunt preconizate în anul şcolar următor şi se vor evidenţia efectele scontate (în privinţa creşterii calităţii educaţiei oferite de către unitatea şcolară) – în special asupra indicatorilor de calitate din standardele naţionale.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu